Dec 06, 2018
POVESTI DE IARNA
Ducu Bertzi & friends
ora 19:00
Ducu Bertzi, unul dintre cei mai apreciați folkiști români ai tuturor timpurilor, aduce în ziua Sfântului Nicolae, joi, 6 decembrie, de la ora 19.00, pe scena legendarei Case de Cultura a Sindicatelor, din Ploiesti, “POVESTI DE IARNA”, un concert extraordinar cu câteva dintre cele mai frumoase colinde românești.
Iubitorii frumoaselor colinde tradiționale, dar și ai genului folk vor putea asculta cântece de iarnă, colinde maramureșene și balade de dragoste precum „Un creștin s-a-nvrednicit”, „Sara de Crăciun”, „O, ce veste”, „Florile dalbe”, „Scrisoare la-nceput de iarnă”, „Primenește-ți gazdă casa”, „Floare de colț” sau “Pe podele de nuiele”.
Alături de Ducu Bertzi vor urca pe scenă și Irina Furdui – vioară, Tavi Iacob – clape și Constantin Neculae – voce și chitară în concertul “Povești de Iarnă”.
În peste 30 de ani de activitate muzicală, Ducu Bertzi a sustinut peste 4500 de spectacole și concerte atât în țară, cât și în străinătate, 1.400 dintre ele fiind susținute doar în cadrul Cenaclului Flacăra între 1979 și 1985. Ducu Bertzi s-a născut la Sighetu-Marmației, Maramureș, iar în 2007 a primit cea mai înaltă distincție a Mitropoliei Moldovei și Bucovinei – „Crucea Moldavă”. Din 1997 până în prezent a realizat îndrăgita emisiune „Omul cu chitara” la Radio Romania Actualități și TVR2.
Cat. I - 45 RON; Cat. II - 35 RON; Cat. III - 25 RON